Parlamentarul Prahovean



COMUNICAT DE PRESĂ
 
Apel al umaniştilor pentru redeschiderea bisericilor şi teatrelor
 
Daniel Ionaşcu, preşedintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), a trimis astăzi, 15 iunie, o scrisoare deschisă adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României şi domnului Ludovic Orban, Premierul României, prin care solicită redeschiderea bisericilor şi teatrelor.
 
În continuare, vă prezentăm textul integral al scrisorii
 
Asigurându-vă de sincerul nostru respect, personal şi instituţional, vă aducem la cunoştinţă faptul că, în data 13.06.2020, am solicitat în mod public deschiderea bisericilor.
Continuăm susţinerea acestui demers în mod public, constatând cu multă nedumerire că încă se menţin închise bisericile în timp ce este permisă deschiderea sălilor de jocuri de noroc, fapt ce poate ofensa românul creştin şi credincios, creând discriminare în rândul populaţiei.
Mărturisim că iniţiativele noastre sunt susţinute de multele cereri şi mesaje primite din partea românilor credincioşi, prin care ni se solicită să intervenim pentru a opri impietatea adusă la adresa Bisericii lui Dumnezeu şi tratamentul minimalist discreţionar a râvnitorilor ei. Modelul educaţional care ni se transmite prin aceste decizii este unul care nu ne face cinste ca popor creştin, fiind un afront la adresa sufletului curat al celor ce cred cu adevărat în Dumnezeu şi care ştiu că ajutorul real în aceste vremuri vine mai întăi de la Dumnezeu, pe diverse căi.
Motive întemeiate ne mandatează să vă solicităm să dispuneţi redeschiderea bisericilor!
Nu putem să nu ţinem cont de datele statistice conform cărora, în România, peste 95% dintre cetăţeni sunt creştini, iar aproximativ 87% sunt creştini ortodocşi. Având în vedere aceste procente, precum şi cererile ierarhilor şi poziţia Preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, considerăm îndreptăţit demersul nostru. Dezinteresul total, ba mai mult, ignorarea strigătelor disperate ale celor ce merg în biserică, spaţiu sacru, consacrat haric şi legal, care se raportează firesc şi plenar la Dumnezeu, nu doar că ne autorizează să dăm voce şi să susţinem protestul tacit al oamenilor şi nu doar că ne legitimează, dar ne-a şi obligat să facem o cerere publică adresată factorilor decidenţi prin care solicitam să fie inclusă Biserica în planul de relaxare, concomitent cu celelalte instituţii sau obiective.
Vă solicităm să dispuneţi redeschiderea teatrelor, manifestându-ne astfel respectul pentru marii actori ai teatrului românesc şi a eforturilor acestora de a pune actul de cultură la locul ce i se cuvine, încredinţaţi fiind că, „fără cultură şi relativa libertate pe care o implică aceasta, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă.” (Albert Camus)
În mod evident, susţinem ca această măsură de redeschidere a lăcaşurilor de cult şi de cultură să se realizeze cu respectarea regulilor şi măsurilor de protecţie a populaţiei, la fel ca şi în cazul celorlalte instituţii.
Vă asigurăm încă o dată de întreaga noastră participare activă la buna funcţionare a societăţii româneşti şi, în special, la respectarea drepturilor fundamentale ale omului în România.
Din acest motiv vă rugăm respectuos să consideraţi că ne vedem obligaţi ca, în contextul în care nu se va răspunde corespunzător cererilor noastre publice, în numele a milioane de români vom înainta în instanţă o acţiune împotriva Statului Român, pentru respectarea drepturilor cetăţenilor acestei ţări.
Facem acest apel la conştiinţă, pentru că ne iubim ţara şi ţinem la demnitatea firească a românilor şi nu dorim să se ajungă la sentinţe pentru punerea în aplicare a drepturilor naturale, constituţionale, legale şi izvorâte din Carta/Convenţia privind drepturile omului şi libertatea omului în raport cu Dumnezeu ori pentru discriminare şi, mai ales, pentru tratament discreţionar în exercitarea şi libertatea credinţei dar a accesului liber la cultură.
Nădăjduim însă că, nu va fi nevoie de o hotărâre judecătorească pentru ca românul să se poată ruga în Biserica lui Dumnezeu, în ţara noastră, care nu întâmplător este numita „Grădina Maicii Domnului” şi că veţi răspunde acestei cereri de a redeschide lăcaşurile de cult şi, concomitent, celelalte instituţii de cultură, aşa cum noi, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), vă solicităm respectuos!
 Cu respect şi credinţă,

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) din România
Reprezentat de preşedinte executiv Av. Dr. Daniel Dumitru Ionaşcu


Rating:  rating     (4 vizualizări)



Copyright © 2008 - 2020 Parlamentarul Prahovean
Actualizat la 12 august 2020
Autentificare
Design si programare web: ing. Constantin Iancu