Parlamentarul Prahovean



02.07.2020
 
COMUNICAT DE PRESĂ

Parlamentarii umanişti propun înfiinţarea Fondului de Solidaritate
„Locuinţe pentru tinerii români”, prin care aceştia să îşi poată plăti avansul pentru o locuinţă
 
Parlamentarii umanişti propun înfiinţarea Fondului de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români”.
Va fi un fond dedicat tinerilor familişti, cu vârsta până la 35 ani, care doresc să acceseze credite pentru locuinţe, pot plăti ratele pentru acestea, dar nu au avansul necesar.

Iniţiat de deputatul Graţiela Gavrilescu, liderul Grupării Umaniste din Parlament, şi susţinut de ceilalţi parlamentari ai PPU (social-liberal), proiectul de lege îşi propune să susţină tinerele familii, să stimuleze natalitatea şi să facă mai atractive perspectivele ca aceştia să rămână în ţară sau chiar să se stabilească în mediul rural.

Acest fond special, care urmează a fi administrat şi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, va fi alimentat, iniţial, prin transferarea de către societăţile comerciale puternice, al căror profit brut depăşeşte 1 milion de lei, a 1% din acest profit, suma respectivă fiind deductibilă.

Sumele care li se vor putea acorda tinerelor familii cu destinaţia avans locuinţă nu vor putea fi mai mari de 15 mii euro şi, respectiv, 15% din preţul locuinţei.

Aceste sume urmează a fi returnate Fondului, eşalonat, în 10 ani, începând cu anul 6 de la obţinerea lor, în rate lunare egale, astfel încât Fondul să se realimenteze, şi din această sursă, pentru alţi beneficiari.

Ordinea alocării se va face pe baza unui algoritm. Vor fi avantajate familiile cu copii şi cele care doresc să se stabilească în mediul rural, pentru a-şi exercita profesii necesare la sat: fermieri, cadre medicale, cadre didactice, absolvenţi de teologie care urmează sa preia sau să înfiinţeze parohii etc....

„Cred ca nu exista un fond de solidaritate mai justificat şi mai acoperitor nevoilor reale ca acesta! Sunt mulţi tineri, la început de carieră, care îşi permit plata ratelor, dar nu au şi avansul necesar contractării unei locuinţe. Lor le oferim şansa unui împrumut fără dobândă pe 5 ani, şi returnarea acestuia, tot fără dobândă, în 10 ani.

Când este vorba despre tineri, statul nu trebuie să se comporte ca un cămătar, ci ca un părinte înţelept, care îşi ajută, la început de drum, fiecare dintre copii… Şi nu este vorba doar despre ajutorul financiar ca atare, ci şi de efectele acestuia în societate: stimulăm întemeierea familiilor pe baze solide şi responsabile, întinerirea mediului rural, creşterea standardelor de viaţă, construcţia de locuinţe şi, nu în ultimul rând, creşterea natalităţii în familiile tradiţionale, conştiente de responsabilitatea de a-şi creşte copiii într-un mediu curat, sănătos, cu asigurarea tuturor condiţiilor civilizate de viaţă”, a explicat iniţiatorul legii, deputatul umanist Graţiela Gavrilescu.

 
Biroul de presă PPUsl

Rating:  rating     (10 vizualizări)



Copyright © 2008 - 2020 Parlamentarul Prahovean
Actualizat la 19 octombrie 2020
Autentificare
Design si programare web: ing. Constantin Iancu