Parlamentarul Prahovean



COMUNICAT DE PRESĂ

Ploieşti – 25.05.2021

Partidul Social Democrat este consecvent cu poziţia sa exprimată în politicile naţionale şi locale în sensul de a adopta măsuri menite să ducă la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor, accesul acestora la serviciile publice şi asigurarea confortului impus de o viaţă decentă.
Prin consilierii locali PSD din cadrul Consiliului Local al municipiului Ploieşti am depus un proiect de hotărâre prin care să se majoreze nivelul plafonului maxim până la care pensionarii ploieşteni să beneficieze de transport public gratuit.
Acest plafon a rămas nemodificat din anul 2017 şi se situează actualmente la 2.100 de lei, ceea ce, coroborat cu creşterea punctului de pensie ca efect al măsurilor adoptate de social-democraţi la nivel national, a făcut ca un mare număr de pensionari să fie excluşi de la beneficiul gratuităţii transportului.
Tocmai de aceea, din respect faţă de seniorii ploieşteni şi ţinând cont că un drept câştigat – creşterea pensiei – nu trebuie să fie însoţit de o pierdere a altui drept – gratuitatea transportului, apreciem că este o problemă de moralitate şi respect faţă de aceştia de a le reda dreptul la gratuitatea transportului.
Un număr mare de cetăţeni au reclamat această situaţie şi am decis să avem iniţiativa de a mări plafonul gratuităţii. În acest sens, vom propune ca nou plafon suma de 2800 de lei, rezultată din analiza tehnică şi legală efectuată împreună cu transportatorul local, ceea ce va introduce în sistemul de gratuitate un număr  suplimentar de 13.801 pensionari.
Propunerea noastră se va discuta în şedinţa de consiliu din data de 26 mai 2021 şi facem un apel, pe această cale, către toate forţele politice reprezentate în legislativul local să fie de acord cu propunerea noastră, ca un semn de respect şi consideraţie pentru seniorii ploiesteni.

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT ORGANIZAŢIA MUNICIPALĂ PLOIEŞTI

 


Rating:  rating     (2 vizualizări)



Copyright © 2008 - 2021 Parlamentarul Prahovean
Actualizat la 16 iunie 2021
Autentificare
Design si programare web: ing. Constantin Iancu