Ne-am obişnuit să înjurăm „de sus în jos” vinovaţii bănuiţi de toate marile
şi micile noastre necazuri....
De pildă, pentru groapa de pe stradă, vinovat de serviciu este primarul. De
ce? Simplu: pentru că pe el ştim cum îl cheamă şi, atunci, relaţia cu necuratul
e mai directă: „Lua-te-ar dracu, Mazăre!” ar spune, dintr-o suflare,
constănţeanul aflat într-o astfel de situaţie şi nu... „înghiţi-l-ar iadul pe
directorul care se ocupă de drumuri la Primăria Municipiului Constanţa!”
(Vedeţi, domnu’ Volosevici,
ce fată fină sunt?... J )
Sigur, o fi şi vina primarului că pe drumurile Constanţei sunt gropi, dar
altul este cel plătit, din bani publici, ca străzile să fie reparate! Cine este
el? Unul dintre mulţii directori din primărie, care, de regulă, se ocupă şi cu
organizarea licitaţiilor pentru reparaţii, şi cu verificarea calităţii
lucrărilor... Acelaşi care nu se întreabă de ce în... Constanţa sau cam oriunde
în România, metrul pătrat de asfalt este de 10 ori mai scump, de 100 mai prost
şi de 1000 de ori mai greu de realizat ca
oriunde în altă parte a Europei...
Cam despre astfel de chestii intenţionez să scriu, de aici înainte, sub
generosul „şapou” De ce se duce dracului ţara asta!
Astăzi, prima parte:
Guvernul Boc
poate fi liniştit: mai are de disponibilizat doar 149. 998 de bugetari!
Chiar mă gândeam la săracul domnul Prim-Ministru, cum va
reuşi dumnealui să scape de 150 000 de bugetari, cât estimează sindicatele că
ar estima... FMI... că ar fi surplus în schemă.
E cam naşpa!
Dacă respectivii sunt funcţionari publici, atunci e musai
ori să le desfiinţeze, definitiv, posturile, ori să le găsească nişte motive
reale pentru desfacerea contractelor de muncă.
Pentru doi dintre ei, chiar nu vor fi probleme! Judecaţi
şi dumneavoastră:
Cod galben de ninsori abundente în 80 la sută dintre
judeţele ţării!
Viscol, nenorocire, sute de maşini înzăpezite, femei care
nasc între troiene, dialize amânate la limită etc.
La poarta Salinei Slănic, multe camioane stau la coadă
pentru sarea care ar trebui folosită ca material antiderapant.
Este vineri, la prânz. Sâmbătă urmează un al doilea cod
galben, iar de luni- ger şi mare pericol de polei cam în toată ţara.
Ştire TV:
Camioanele aşteaptă la poarta salinei, însă nu toate vor reuşi să încarce,
pentru că astăzi e zi scurtă. Cele care nu vor reuşi, vor intra la încărcare
luni, la prima oră.
Hai, să muriţi voi, ăştia de la SALROM, că aveţi, vineri, zi scurtă?
Dacă în secunda în care am văzut ştirea aş fi fost
premier, prefect de Prahova, ministrul Industriilor ori pur şi simplu director
al Societăţii Naţionale a Sării SALROM, de care „ţine” şi Sucursala Slănic
Prahova (entitate fără personalitate juridică), într-un mod extrem de
„comunist” îi consemnam pe cei de la Salină să leşine încărcând la camioane tot
week-endul!
Adică este o situaţie specială, în care sunt puse în
pericol vieţile oamenilor, şiSALROM
are... zi liberă!
Am încercat să aflu cine sunt şefii de la Bucureşti şi
Slănic şi iată ce am aflat de pe „goagălul” vanghelian:
1. că siteul Slănicului e în construcţie.
2. că director general al A.N. SALROM este, din 19
februarie a.c., prin ordin al ministrului Videanu, dl Duţă Nicolae Lucian.
Dumnealui nu are nici CV-ul şi nici Declaraţia de avere postate pe siteul
Agenţiei, ci doar un crâmpei din Declaraţia de interese, datată 2008, din care
aflăm că este... consilier general la Primăria Bucureşti.(sic!)
În consecinţă, nu ştim dacă face parte doar din categoria
„pile Videanu” sau şi din cea a celor cu „salarii nesimţite”, dar taaare aş paria
că... ba da! J
Nu ştiu nici dacă domnul cu pricina este acelaşi cu medicul
chirurg născut în Mangalia, în 70, care
figurează pe lista consilierilor generali bucureşteni, sau este o simplă
coincidenţă de nume, şi nici dacă are legătură cu o ştire proaspătă de pe
Realitatea: „Irinel Popescu a fost schimbat din
fruntea CNAS din raţiuni politice şi asta pentru că această poziţie a fost
asumată, până în prezent, de social-democraţi, a spus Emil Boc, luni seară, la
OTV.
(...) Medicul Irinel Popescu a fost demis de la
conducerea CNAS, săptămâna trecută, de către premierul interimar Emil Boc, după
un an de la numirea sa, şi înlocuit cu un alt medic, pedelistul Nicolae Lucian Duţă. Irinel
Popescu fusese numit la conducerea CNAS în ianuarie 2009, cu sprijinul PSD.”
... ar fi, oricum, culmea!
... dar ar explica, nu-i aşa, brambureala de la SALROM şi
ar justifica, o dată în plus, minunatul meu supratitlu: De ce se duce dracului ţara asta!
„În România, se vorbeşte mult despre politică, despre economie şi dezamăgitor de puţin despre cultură!”
Vineri după-amiază, timp de o oră, Sala de 200 de locuri a Palatului
Administrativ din Ploieşti a fost purificată de toată zgura bălăcărelilor şi
mişmaşurilor politice printr-un simplu şi normal act de cultură: o lansare de
carte.
Evenimentul, anunţat în oraş doar prin câteva afişe (aproape de nevăzut
între cele vestind festivalurile vinului, fructelor, toamnei, cocorilor,
brânzei, berzei, viezurelui) şi la concurenţă cu o manifestare preelectorală a
TSD, a avut parte, totuşi !!! :), de public, şi, ulterior, de mediatizare. Eugen Ovidiu Chirovici şi-a prezentat cea de a şaptea carte apărută la
Editura RAO, „labyrinth.com”, o creaţie dedicată prietenilor, o şaradă
construită, aşa cum ne avertizează autorul, „după regula scamatoriei”.Cărţile, ca şi
filmele, nu pot fi povestite, aşa că vă îndemn să îmi urmaţi exemplul şi să o
citiţi.
O să vă spun doar
că am deschis coperta şi m-am lăsat furată de cuvinte, preţ de 68 de pagini,
când, brusc, mi-am amintit că trebuie să scriu această ştire...Nu vă lăsaţi
atinşi de dublul Motto ales de autor: „Să nu încerci niciodată să priveşti în
viitor” (Guillaume Apollinaire) şi „Infernul este disperarea absolută şi
întunericul de nepătruns” (Jean Gobi, Scala
Coeli, 1330)! E parte din scamatorie, iar „cheia” o vom afla la sfârşit... care
va fi acela....
„ Uneori, trăind clipa, nu mai facem distincţie între ceea ce este durabil
şi ceea ce este efemer. (...) În România, se vorbeşte mult despre politică,
despre economie şi dezamăgitor de puţin despre cultură! (...) Nu suntem un
muşuroi de furnici muncitoare!” sunt câteva dintre dezamăgirile autorului,
exprimate fără patimă şi fără ostentaţie, şi poate tocmai din acest motiv atât
de naturale, în contextul prezentării volumului. În aceeaşi cheie, a bunei-cuviinţe, Sebastian Ghiţă, moderatorul
evenimentului, ne-a vorbit despre prea puţinele librării pe care le mai are
Ploieştiul şi despre alterarea rostului acestora în sânul comunităţii, locul
cărţilor fiind luat, puţin câte puţin, de obiecte de birotică şi papetărie.
...Şi da, Eugen Ovidiu Chirovici este Marele Maestru al
Marii Loji Naţionale din România iar Sebastian Ghiţă este proprietarul ASESOFT,
unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României. Împreună, au reuşit, pentru o
oră, să mă facă să cred că trăiesc într-o ţară normală, în care oamenii
deştepţi şi talentaţi scriu cărţi, în care oamenii deştepţi şi bogaţi îi susţin
financiar pe primii şi în care alţi oameni, fără talentul şi fără banii acestora,
se pot bucura descoperind lumina cărţii...
Dl. Chirovici este un om extraordinar. Am terminat de citit cartea, este foarte buna, un deliciu. Se mai intimpla si lucruri bune...
POVESTIND COPIILOR...
De ZILELE PLOIESTIULUI, Primarul Andrei Volosevici a avut o idee aproape excelenta: a invitat personalitati din lumea teatrului, a mass media dar, din pacate, si a... politicii (ca doar e campanie electorala) sa le citeasca povesti copiilor din municipiu. Din cate am aflat, daca vremea ar fi fost frumoasa, ora de lectura s-ar fi petrecut in parcurile orasului. Cum nu a fost, organizatorii s-au repliat urgent, orientandu-se la spatii inchise. Una dintre locatiile alese a fost Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ. Asa arata, vineri, cu un sfert de ora inaintea evenimentului aceasta sala: cu scaunele colorate asteptand oaspetii... ... si cu strajeri, "ca in filme", care sa ii pazeasca pe micuti de zmeii si balaurii povestilor...
Primarul insusi a venit sa le ureze bun-venit invitatilor, sa ii pofteasca in sala, sa se asigure ca, pe hol, va fi adus un dozator de apa si ca fetele de la etajul III, mai vin, din cand in cand, cu bombonele...
Uor, usor, sala se umple, devenind neincapatoare... Doamnele educatoare ii dirijeaza pe pici: "treceti dincolo, asaaaaa... usurel.... pe sub masa!" si toata lumea incearca sa le dea de capat aparatelor de aer conditionat, care deja incepusera sa nu mai faca fata...
Si iata-i, povestind copiilor: Andrei-Primarul si EBA- candidata...
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa....
Îmi este cam jenăsă recunosc, dar eu nu prea ştiam cine este Cristian Burlacu, candidatul PNL pentru Colegiul 1 Camera Deputaţilor (Valea Prahovei). Nu l-am întâlnit niciodată, nu mi-a transmis niciun material pentru acest site.
Astăzi, însă, am devenit brusc curioasă să îl cunosc (o să vă spun mai încolo de ce).
În plus, o mare bilă albă şi pentru faptul că s-a încumetat să intre în luptă politică cu un George Nastasia, cel pe care toţi prahovenii l-au putut cunoaşte(?), la locale, ... de pe afişele şi panourile în care apărea drept candidatul democrat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean... susţinut de X, recomandat de Y...!
Dar motivul pentru care scriu, astăzi, despre Cristian Burlacueste unul ce ţine mai curând de suflet decât de... politică.
Omul acesta, candidat pe Valea Prahovei, a aflat de provocarea lansată de Cosmin Faur (ideartys) pe http://www.parlamentarulprahovean.ro/index.php?act=show&id=adpe, comment la postarea "Dupa ce a invadat centrul Ploiestiului, Copilul Sava a trecut la ziare si posturile tv locale".
Şi mi-a scris, să mă felicite pentru idee şi să îşi anunţe disponibilitatea de a contribui la sponsorizarea Concertului de Crăciun, pe care Liceul de Artă din Ploieşti îl are programat pe 17 decembrie.
Nu ştiu cu ce sumă intenţionează să contribuie, dar, cu siguranţă, un astfel de gest nu îi va aduce nici măcar un vot în plus la... Sinaia, Buşteni, Azuga etc., deci nu poate fi considerat unul... politicianist- demagogic.
Pentru mine, însă, de astăzi, Cristian Burlacu va fi una dintre vocile puternice ale acestui judeţ, de care, ca ziarist, voi ţine cont.
Eu spre exemplu..vreau sa accesez fonduri europene pentru proiecte culturale de anvergura..si nu gasesc sursa de informare, pentru ca ea nu exista si pace!!sau poate ma insel eu??..
Mai lansez o provocare, poate se prinde si in afara campaniei: cine imi da o sursa pentru a demara un proiect cultural european in Ploiesti?..Am toata documentatia, mai lipseste ,,imboldul''..ca hartie avem si noi!!
PROIECTUL SE NUMESTE ,,MOZART SI PIAZZOLLA LA PLOIESTI''..pentru cunoscatori
sunt fericit.si dezamagit in acelasi timp!dar totusi primul sentiment e dominant in mod categoric, pentru ca mi-a devenit din ce in ce mai clar faptul ca intelectualitatea de calitate si esenta spirituala are de acum incolo de luptat la propriu cu mentalitatile invechite ale tuturor celor care spun despre noi ca suntem ,,Romania lui Patapievici''...si printre cei care spun asta se numara si cei care sunt ,,recunoscuti'' drept intelectuali..doar pentru faptul ca sunt in functii de conducere ale institutiilor de cultura-vezi Filarmonica, unde este director dl. Corneliu Irimia de mai bine de 11 ani-si nu s-a schoimbat nimic in bine de tot atata timp!PACAT DE TARA ASTA, CA NU E CONDUSA DE ROMANII ADEVARATI!
www.mediartys.blogspot.com
SUPĂRARE PE TRILULILU
Triluliştii sunt supăraţi foc şi pară pentru că neplăcerile campaniei electorale au năpădit şi colectivitatea lor: „Sunt foarte intrigat cand deschid un clip sa vad suferinta minerilor din Petrila si vad reclame electorale pentru PNL...este strigator la cer. Nu stiu ce a-ti avut in cap cand a-ti facut lucrul asta dar ceva de calitate in mod sigur ca nu.Va avertizez ca toate clipurile video pe care le-am postat sunt FACUTE DE MINE, deci nu luate din alta parte si repostate. Sunt facute de mine cu poze DE ALE MELE,CU FAMILIA MEA cu prietenii mei s.a.m.d. In consecinta SUNT PROPRIETATEA MEA si daca e nevoie am sa o si demonstrez prin semnatura electronica. Postandu-le pe acest site intentia mea a fost de a arata si altora ce am vazut eu si ce m,i-a placut.In caz ca vreunul din cele postate de mine va fi ALTERAT cu vreo reclama electorala,pe langa faptul ca o sa spun pa pa crocodilului, s-ar putea sa ne vedem si in fata instantei.Si i8nca un lucru...nu stiu cati au mai protestat ca mine dar va asigur ca mesageria mea e plina de mesaje de indignare a prietenilor mei...ASA CA AVETI GRIJA ca si asa site-ul asta e vai de el si mai mult sta decat merge, s-ar putea sa va paraseasca multa lume.” Cu alte cuvinte, dacă cineva doreşte să vizioneze, pe trilu, preaminunata manea electorală PD-L, “EI CU EI, NOI CU VOI”, marca COPILU DE AUR, RUDY & ARTISTU, mai întâi riscă să servească o porţie de VOTAŢI PNL! Supertare!
De ieri, am rămas mai săraci cu un simbol: Casa Căsătoriilor din Ploieşti! Acum 25 de ani fără mai puţin de două luni (oops, câtă răbdare a avut bărbatul meu cu mine!), ţin minte că nu atât ceremonialul- cam comunist... ”familia e nucleul societăţii”- m-a impresionat, cât somptuozitatea clădirii, atmosfera de casă mare, dată de stucaturi şi mobilierul extraordinar... În ziua aceea, cu lapoviţă, castanii nu aveau alte flori decât cele din amintirile verii, dar tot frumoşi erau! Dau pe repede înainte şi îmi imaginez cum ar arăta căsătoria civilă a fiului meu cel mare... dacă ar fi să fie peste câteva săptămâni... în Palatul Administrativ! Şi ce amintiri ar păstra el pentru 2033... Trist! Oare chiar era prea scumpă Casa Căsătoriilor, la câte borduri se schimbă aiurea prin Ploieşti?
Dacă v-aţi săturat de bannere, afişe, panouri, corturi, pliante, aprinzătoare de aragaz şi brichete cu siglă de partid, umbrele, becuri, găleţi, cozonaci, şorţuri de bucătărie, odorizante auto, pelerine, pixuri, chibrituri etc. şi muuuulte vorbe goale, citiţi-l şi dumneavoastră şi... mergem mai departe:
„Invitatie la...bal!!!-Miercuri, 19 noiembrie 2008, ora 18.00, Sala de Festivitati a Cercului Militar ,,CASA ARMATEI"
Recitalul vocal-instrumental al elevilor-artisti ai Liceului de Arta Ploiesti este rezultanta proiectului cultural realizat de Cosmin Faur, profesor de viola si muzica de camera al elevilor care au contribuit la infaptuirea actului artistic, impreuna cu profesorii: Cioschi Mirela-pian, Anca Peiovici-pian, Ileana Brasov-corepetitie si Ileana Lungu-canto clasic.
Realizat in colaborare cu Asociatia ,,TOTAL-ART PH" a Profesorilor din Liceul de Arta si sponsorizat de profesorul universitar Horia-Victor Toma PNL, manifestarea de inalta tinuta are ca tema generica fenomenologia demersului artistic: arta ca fenomen muzical nu mai inseamna nimic in epoca moderna, fara sa fie servita indeaproape de o atenta punere in scena care sa releve sensurile ascunse sau sa ridice noi semne de intrebare.
Acesta este si sensul demersului elevilor instrumentisti ai Liceului de Arta, anume de a descoperi (impreuna cu colegii lor, dar si cu profesorii-prin practica de curs insotita de o buna comunicare spirituala ) tainele ascunse ale fenomenului artistic in general, si ale fenomenologiei muzicale in particular:
recitalul acopera o larga paleta stilistica si interpretativa, pornind de la Mozart-,,Divertisment", ,,Mica Serenada", ,,Alla Turca", continuand cu Bocherinni- ,,Menuet", Grieg- dansuri din suita ,,Per Gynt", Brahms- ,,Dansuri ungare", si incheind cu duete pentru vioara si viola de Pleyel si Bruni sau aria ,,Muzica", din opereta ,,Valurile Dunarii" de George Grigoriu.
Va invitam asadar la o seara minunata, petrecuta in compania muzicii de calitate, dar si a unor sentimente de mult uitate, pe care le putem redescoperi impreuna, cu ajutorul limbajului comun numit ARTA!
Eu spre exemplu..vreau sa accesez fonduri europene pentru proiecte culturale de anvergura..si nu gasesc sursa de informare, pentru ca ea nu exista si pace!!sau poate ma insel eu??..
Mai lansez o provocare, poate se prinde si in afara campaniei: cine imi da o sursa pentru a demara un proiect cultural european in Ploiesti?..Am toata documentatia, mai lipseste ,,imboldul''..ca hartie avem si noi!!
PROIECTUL SE NUMESTE ,,MOZART SI PIAZZOLLA LA PLOIESTI''..pentru cunoscatori
sunt fericit.si dezamagit in acelasi timp!dar totusi primul sentiment e dominant in mod categoric, pentru ca mi-a devenit din ce in ce mai clar faptul ca intelectualitatea de calitate si esenta spirituala are de acum incolo de luptat la propriu cu mentalitatile invechite ale tuturor celor care spun despre noi ca suntem ,,Romania lui Patapievici''...si printre cei care spun asta se numara si cei care sunt ,,recunoscuti'' drept intelectuali..doar pentru faptul ca sunt in functii de conducere ale institutiilor de cultura-vezi Filarmonica, unde este director dl. Corneliu Irimia de mai bine de 11 ani-si nu s-a schoimbat nimic in bine de tot atata timp!PACAT DE TARA ASTA, CA NU E CONDUSA DE ROMANII ADEVARATI!
www.mediartys.blogspot.com
PROVOCARE: PE 17 DECEMBRIE ARE LOC ,,CONCERTUL DE CRACIUN'' al Liceului de Arta Ploiesti.Plata chiriei pentru sala Casei de Cultura a Sindicatelor fiind in jur de 500 ron/ora, adica 3000 ron/eveniment, lansez campania ,,Donati un leu pentru Craciun''-dat fiind faptul ca bucuria acestui eveniment este impartasita de toti, dar nu toti stiu sa se achite de..indatoririle pe care le au ca alesi ai poporului.ASTEPT CLASA POLITICA SA TREACA..CLASA! mail cosmin_faur@yahoo.com sau tel. 0721/577.745
Va multumim tuturor celor care dati atentie fenomenului ,,cultura'', in aceste momente in care ,,pare'' ca totul e mai important! adevaratii oameni se cunosc mai subtil decat prin vorbe goale..ei se simt, se recunosc, se gasesc atunci cand nimeni nu se mai asteapta la asta si se respecta..facand astfel ca idealurile umane sa existe in continuare nu doar pe hartie si pe bloguri, ci si in realitate!
PRIMA MIŞCARE A LUI OBAMA
Ah ce îmi place blogul ăsta dar şi cââââtttt mă enerveazăăăăăăă! Nu ştiu cum naiba să îi pun pozele mai mari!
Vă daţi seama, totuşi... sper!... că pa şi pusi White House! :):):)
1.